Modelul clinic

TERAPIA STRATEGICĂ SCURTĂ, MODELUL LUI GIORGIO NARDONE

Abordarea strategică scurtă a terapiei este bazate pe dovezi (Szapocznik și colab., 2008, Castelnuovo și colab., 2010, Gibson și colab., 2016, Lock, 2002, 2009, 2010, Nardone, Salvini, 2013, Robin și colab., 1994, 1999) și este recunoscut ca cele mai bune practici pentru unele psihopatologii importante: tulburare obsesiv-compulsivă, binge eating, anorexie juvenilă, atacuri de panică, violență în familie și comportament antisocial.
În special modelul, formulat de Paul Watzlawick și evoluat de Giorgio Nardone (Terapie strategică scurtă, Modelul lui Giorgio Nardone), precum și validate empiric și științific (Nardone, 2015; Pietrabissa, Gibson, 2015; Nardone, Salvini, 2014; Castelnuovo et al. 2011; Watzlawick, 2007; Jackson și colab. 2018) în decurs de peste 25 de ani, a condus, dovadă fiind numeroasele publicații care au izvorât din aceasta, (v. bibliografie adnotată), la formularea de protocoale avansate de terapie scurtă, compuse din tehnici inovatoare construite ad-hoc pentru a debloca tipurile particulare de persistență ale celor mai importante patologii psihice și comportamentale (Nardone, Balbi, 2015).

Bazele epistemologice ale modelului evoluat sunt constructivismul radical (E. von Glasersfeld, H. von Foerster), teoria sistemelor (E. von Bertalanffy), pragmatica comunicării (P. Watzlawick, Beavin, Jackson), logica strategică (J. Elster). , N. Da Costa, G. Nardone) și teoria modernă a jocurilor (J. von Neumann).

CE ESTE PSIHOTERAPIA STRATEGICĂ SCURTĂ ȘI CUM FUNcționează

Construcția operațională centrală este aceea de „încercarea de soluție care alimentează problema„Formulată de grupul de cercetători ai IRM (Institutul de Cercetare Mentală) din Palo Alto (1974), care ulterior a evoluat în cel al unui sistem perceptiv-reactiv de Giorgio Nardone și care identifică tot ceea ce este implementat de persoană și/sau de către sistemul din jurul persoanei de a gestiona o dificultate si care, repetat in timp, mentine si hraneste dificultatea ducand la structurarea unei tulburari reale.
Cu toate acestea, tradiția pragmatică și filosofia stratagemelor ca cheie pentru rezolvarea strategică a problemelor se laudă cu o istorie mai veche. Strategiile care par moderne pot fi urmărite, de exemplu, în arta persuasivă a sofiștilor, în practicile antice ale budismului zen și în arta chineză a stratagemelor, precum și în arta antică greacă a métisului.

Una dintre particularitățile care disting terapia strategică scurtă de formele tradiționale de psihoterapie este aceea că permite dezvoltarea intervenţiilor pe baza unor obiective prestabilite și pe caracteristicile specifice ale problemei în cauză, mai degrabă decât pe teorii rigide și preconcepute. Mai mult, fiecare tip de patologie este concepută nu ca o boală biologică de vindecat, ci ca un echilibru disfuncțional care trebuie transformat în funcțional.

Această disfuncționalitate este susținută de o dinamică care se hrănește singură, și nu pe baza anumitor caracteristici biologice, nici condusă de impulsuri obscure cuibărite în inconștient și nici măcar ca urmare a unei învățări greșite, ci ca efect al exasperarii și al rigidizării. de strategii adaptative care se transformă în dezadaptative, sau „soluții încercate” s-au dovedit eficiente în raport cu anumite situații problematice, care sunt convertite în ceea ce menține și complică problema mai degrabă decât în ​​rezolvarea ei. Dar tocmai pentru că funcționează la început, aceste soluții constituie fundamentul aplicării repetate, până la construcția propriu-zisă a patologiei. Prin urmare interventia terapeutica va fi reprezentata de manevre capabile de opriți astfel de cercuri vicioase contraproductive. Pentru ca aceste manevre să fie eficiente, ele trebuie să vizeze subminarea logicii din interiorul problemei prin reorientarea acesteia spre soluționarea acesteia.

Din acest motiv, strategia trebuie, așa cum ne învață „teoria jocurilor”, să se potrivească regulilor interne ale jocului în curs și, așa cum indică logica strategică, ea trebuie să fie compusă dintr-o serie de tactici și tehnici special create sau adaptate pentru a conduce. spre victorie. Aceasta înseamnă a analiza o psihopatologie ca o problemă de rezolvat, și nu ca o boală de vindecat în sensul biologic al termenului.
Un alt aspect fundamental al psihoterapiei strategice scurte care vizează ruperea rigidității patologice specifice tulburării sau problemei prezentate este dat de constructul de experiență emoțională corectivă formulat de Franz Alexander în 1946 pe baza unui exemplu luat de un alt mare terapeut, Balint, care povestește într-una din cărțile sale: Defectul de bază, ca o pacienta de-a ei cu fobia de a nu putea da o capota la pamant si deci sufera de frica de a cadea sau de a-si pierde echilibrul, si-a revenit brusc cand intr-o zi s-a impiedicat de covorul studiului si s-a rostogolit pe la pământ o splendidă capotaie ridicându-se prompt.

Construcția indică faptul că schimbarea terapeutică poate fi realizată numai după experiențele emoționale corective care fac în mod concret subiectul să experimenteze că el poate face față a ceea ce crede că este incapabil să facă. Acest exemplu dă credit unui alt concept terapeutic învățat de la maeștri Paul Watzlawick iar Jhon Weakland, cel al eveniment aleatoriu programat, sau ideea că pentru a efectua schimbări terapeutice rapide și concrete, au fost necesare manevre comunicative sau prescripții elaborate pentru a crea experiențe corective în viața pacientului care i se păreau întâmplătoare în timp ce în realitate sunt stratageme planificate de terapeut.

Rezolvarea problemei, prin psihoterapie strategică scurtă este deci reprezentată de strategii și trucuri capabil să-l facă pe persoană să-și schimbe propriile încercări de soluții disfuncționale, și datorită acesteia să-l inducă să experimenteze în mod concret schimbarea terapeutică, adică să-l facă pe pacient să modifice efectiv percepția asupra lucrurilor care l-au forțat la reacții patologice. În această direcție apare fundamental să se diferențieze, pentru fiecare formă de psihopatologie, modelele logice ale interacțiunii disfuncționale care alimentează formarea și persistența acestora, și pe aceeași linie să se construiască modele de logică strategică a intervenției soluției.

Este ceea ce s-a realizat încă din a doua jumătate a anilor XNUMX la Centrul de Terapie Strategică din Arezzo și care a dus la crearea protocoale specifice de tratament pentru majoritatea formelor de tulburări psihice şi comportamentale. Eficacitatea și eficiența strategiilor și stratagemelor terapeutice construite ad-hoc pentru diferitele patologii și replicabilitatea lor ne-au determinat apoi să avem o cunoaștere eficientă și empirică a funcționării acestor echilibre disfuncționale. Toate acestea explică afirmația aparent paradoxală: soluțiile explică problemele.


REZULTATE DE EFICACITATE SI EFICIENTA PSIHOTERAPIEI STRATEGICE SCURT

Rezultatele arată că rezultatele pozitive ale aplicării modelului sunt atestate în 88% din cazurile tratate cu eficacitate și mai mare pentru tulburările fobic-obsesive unde ajunge la 95%.
Eficiența relativă la recuperarea completă din tulburare (care include trei ședințe de urmărire) este în medie de 7 ședințe pentru întregul tratament. Dacă, pe de altă parte, avem în vedere eliminarea tulburării invalidante, sau eliberarea simptomelor, în totalitatea probei s-a realizat în primele 4 ședințe, sau la 2/3 luni de la începerea terapiei.
Rezultatele eficacității protocoalelor de tratament:

  • Tulburări fobice și anxioase (95% din cazuri)
  • Tulburări obsesive și obsesiv compulsive (89% din cazuri)
  • Tulburări de alimentație (83% din cazuri)
  • Disfuncție sexuală (91% din cazuri)
  • Tulburări de dispoziție (82% din cazuri)
  • Tulburări ale copilăriei și adolescenței (82% din cazuri)
  • Tulburări de dependență de internet (80% din cazuri)
  • Presupusă psihoză, tulburare limită și de personalitate (77% din cazuri)

După cum se poate înțelege, faptul că psihopatologiile pot fi hotărât suferite și persistate ani de zile nu înseamnă că terapia trebuie să fie la fel de dureroasă și prelungită în timp. . În cuvintele lui William Shakespeare, ne place să ne amintim, „nu există noapte care să nu vadă ziua”.