Intervenția strategică pentru copiii preșcolari

Dacă există ceva ce dorim să schimbăm la copil, ar trebui mai întâi să-l examinăm bine și să vedem dacă nu este ceva ce am face mai bine să-l schimbăm în noi înșine.
Carl Gustav Jung

În copilărie, copilul construiește bazele modului său de a fi și de a vedea lumea. Pentru a-l însoți în această călătorie de descoperire trebuie să-i oferim stimuli și experiențe în concordanță cu abilitățile sale în creștere și să favorizăm procesul de autonomie. Dificultățile care pot apărea pe parcurs se vor transforma în probleme complicate de rezolvat dacă adultul nu își va putea schimba atitudinea, rămânând rigid atașat de ceea ce a funcționat în trecut chiar și atunci când se dovedește ineficient.

Intervenția cu copiii preșcolari este indirectă, se evită implicarea acestora, indicându-se adulților tehnicile comunicativ-relaționale de urmat, care, pe baza efectului produs, se vor perfecționa până la rezolvarea problemei. Se obtin astfel doua efecte importante: dificultatea trece de la copil la relatia lui cu adultul; arhitecții schimbării devin familiari și educatori, sporindu-și astfel bogăția de abilități.

O referire la rezolvarea strategică a problemelor
Strategiile strategice de rezolvare a problemelor se construiesc pe baza obiectivelor de atins și a caracteristicilor problemei de rezolvat, adaptându-le la particularitățile diferitelor situații. Cheia de acces pentru a interveni este constituită din ceea ce implementează persoanele implicate în situație cu scopul de a aborda problema care, dacă nu permite depășirea acesteia, contribuie nu doar la menținerea acesteia, ci chiar la agravarea acesteia.

Blocarea și înlocuirea acestor soluții disfuncționale încercate permite inversarea tendinței, până la atingerea obiectivelor stabilite. Strategiile care permit depășirea problemei ne explică și pe ce dinamică interactivă a fost structurată. Vehiculul prin care se realizează intervențiile este reprezentat de modalitățile comunicativ-relaționale adoptate în relația cu copilul.

Comunică fără cuvinte
Provocarea este de a traduce intervențiile într-un limbaj potrivit pentru astfel de copii mici cu care, în special în copilăria timpurie (de la zero la trei ani), ponderea comunicării non-verbale este și mai relevantă, având în vedere parțial sau chiar mai absent. , înțelegerea limbajului verbal. În munca de cercetare-intervenție desfășurată, am reușit să constat sensibilitatea deosebită a copiilor din această grupă de vârstă cu privire la schimbările în atitudinea adulților de-a lungul următoarelor patru continuumuri:

Atenție/neatenție: un copil este un cautator de atentie. Acest lucru îl face un instrument foarte puternic pentru adult, de a direcționa atenția asupra anumitor comportamente în timp ce lăsând deoparte altele.Prezența/absența: îndepărtarea temporară a publicului de la un copil care acționează un anumit comportament vă permite să subliniați puternic mesajul transmis.

Satisfacția / absența gratificației: recompensa, nu neapărat de tip material (ex: o îmbrățișare, un sărut, un compliment), este o modalitate clară de afirmare a aprecierii sau nu a unui anumit comportament al copilului.

Proximitate/distanta (cald/rece): distanța emoțională față de interlocutorul nostru, mai ales când este vorba de un copil, ne permite să definim intimitatea și exclusivitatea relației dintre interlocutori în acel moment/context în sens absolut și în raport cu alte figuri prezente. Modulând interacțiunea în cele patru domenii descrise mai sus, îi putem face pe copii să experimenteze un efect exaltator sau aversiv față de anumite comportamente, ajutând astfel la creșterea sau eliminarea acestora.

Mănâncă numai dacă îți place
Luptele de brațe între adulți și copii au loc frecvent în domeniul nutriției. Se întâmplă adesea să observăm adevărate competiții în familie pe cine îi poate face să mănânce (bunici, părinți etc.), recurgând la cele mai curioase și de neconceput trucuri. În aceste situații copilul experimentează că cu cât mănâncă mai puțin cu atât primește mai mult, declanșând rapid o dinamică interactivă care alterează funcția naturală a nutriției: aprovizionarea plăcută a organismului cu nutrienții necesari funcționării/creșterii acestuia.

Povestea lui Lorenzo
Lorenzo este un băiețel de trei ani și jumătate care a refuzat adesea să mănânce timp de aproximativ trei luni. Când ajung la mese, membrii familiei îl pun să-și găsească în farfurie preparatele preferate pe care, în cele mai multe cazuri, le respinge închizând gura. In acel moment parintii si/sau bunicii pregatesc orice alta mancare de care are nevoie, pe care o gusta doar in timp ce il alerga prin casa cu farfuria in mana.

Pentru a-l face să mănânce ceva, au nevoie de cel puțin o oră, de multe ori mult mai mult, dedicându-se exclusiv copilului și apoi, obosiți și îngrijorați, le gătesc sau consumă diferitele feluri de mâncare pe care le aruncă. De-a lungul acestui ritual, ei îl îndeamnă continuu să mănânce pentru a crește, promițându-i premii. De asemenea, au încercat să-l pedepsească, dar fără rezultat. În afara meselor, Lorenzo mănâncă pizza, pâine, ciocolată sau pâine cu gem. Carnea, peștele, legumele, fructele au dispărut practic din alimentația lui. Părinții relatează că anterior a fost un copil care mergea în momente de preferință (de săptămâni întregi și-a dorit mereu același lucru) dar avea o dietă mult mai variată.

Se spune că totul a început după o gripă normală cu vărsături și diaree. Pediatrul a exclus prezența unor probleme medicale și i-a sfătuit să vină să vorbească cu mine. Pe lângă conspirația tăcerii[1] Propun părinților să organizeze mesele în felul următor: ei vor trebui să gătească pentru toți trei în același timp, pregătindu-i lui Lorenzo ceea ce îi place mai mult, punându-le pe farfurii doar preparatele. Farfuria lui Lorenzo va trebui să rămână goală în timp ce încep să mănânce. Când copilul îi cere mâncarea, foarte calm, cerându-și scuze că a uitat să i-o pună în farfurie, îi vor da o porție mică, revenind imediat să-și mănânce masa.

Dacă Lorenzo o refuză, spunând că nu-i place, vor trebui să-i spună să mănânce doar dacă îi place. Dacă se ridică de la masă și începe să se miște prin casă, vor trebui să evite să-l urmărească, amenajând bucătăria de îndată ce au terminat de mâncat. Dacă copilul cere alte feluri de mâncare, îi vor spune că nu le-a cumpărat. În cazul în care, după ce a aranjat masa, va cere lucrurile pe care le-a lăsat în farfurie, ei vor răspunde: „credeam că nu vă mai plac”.

În afara meselor principale (mic dejun, prânz, gustare, cină) nu vor trebui să vă satisfacă cererile alimentare, amânând la următoarea masă. Părinții sunt uimiți de indicații dar dispuși să le urmeze la scrisoare, implicându-i și pe bunicii materni alături de care Lorenzo își petrece cea mai mare parte a zilei în timp ce sunt la serviciu. La a doua întâlnire, după două săptămâni, situația s-a schimbat considerabil.

În urmă cu câteva zile Lorenzo a început să mănânce la masă cu părinții săi, care au încetat să-l urmărească, cerând, după masă, permisiunea să se ridice să meargă la joacă. Dieta lui a revenit să fie variată mâncând ceea ce i s-a pregătit. Întrucât nu mai există membri ai familiei dispuși să facă ceva pentru a-l vedea mâncând, el a întrerupt jocul ascendent anterior cu figurile adulte de referință, readucând alimentația la funcția sa naturală.
Le-am sugerat părinților să păstreze aceleași indicații pentru luna următoare, după care au confirmat consolidarea rezultatelor obținute.

Dr. Massimo Bartoletti (Psihoterapeut și Cercetător Oficial al Centrului de Terapie Strategică)

Bibliografie:
Bartoletti M., 2015, Schimbându-le pentru a le crește. Intervenția strategică pentru copiii preșcolari, Ilmiolibro Self Publishing.
Nardone G., Salvini A. (editat de), 2013, International Manual of Psychotherapy, Garzanti, Milano.
Nardone G. și Echipa centrului de terapie strategică, 2012, Ajutând părinții să-și ajute copiii, Probleme și soluții pentru ciclul vieții, Ponte alle Grazie, Milano.
Nardone G., Fiorenza A., 1995, Intervenția strategică în contexte educaționale, Giuffré Editore, Milano.
Nardone G., Watzlawick P., 1990, Arta schimbării, manual de terapie strategică și hipnoterapie fără transă, Ponte alle Grazie, Milano.