Ipohondrie. Iluzia controlului și cunoștințelor (medicale) finale

Hipocrate și ipohondrie
În Occident suntem ipohondri de câteva milenii: termenul de ipohondrie se întoarce la Hipocrate care a descris „boala ipohondriei”, o tulburare a stomacului și a minții, care provoacă probleme digestive, mare melancolie și teamă de moarte. Conjuncția dintre stomac și tristețe nu este surprinzătoare: grecii credeau că sediul sentimentelor și pasiunilor umane se află în abdomen.
Ipocondriile, de fapt, sunt porțiuni ale abdomenului, situate în spatele ultimelor coaste și sub porțiunea laterală a diafragmului (ficatul este situat în hipocondrul drept și splina în hipocondrul stâng).

Ce este ipohondria
În vremurile moderne, patologia a evoluat: tocmai pentru că avem la dispoziție mult mai multe cunoștințe și instrumente de diagnostic din ce în ce mai precise, credința iluzorie de a controla orice boală a devenit atât de amplificată încât ipocondria se numără printre tulburările cu cea mai rapidă creștere de câțiva ani. acum (Giorgio Nardone, Psicotrappole, 2013).

Persoanele cu ipohondrie sunt atât de îngrijorate de sănătatea lor încât interpretează orice semne sau modificări ale organismului ca confirmând o boală gravă; sunt convinși că sunt bolnavi și, din acest motiv, trăiesc în permanență în alertă, verificându-și cu atenție organismul și apelând frecvent la teste de diagnostic și/sau urmând terapie.

Încearcă soluții
În Terapia Strategică Scurtă, pentru a ști cum funcționează problemele, folosim acei „reductoare de complexitate” numite soluții încercate, adică studiem ce face persoana în încercarea de a ieși din dificultate, ceea ce se dovedește a fi nereușit.

Detectarea soluțiilor încercate este fundamentală pentru că tocmai comportamentele ineficiente sunt cele care, dacă sunt repetate, fac ca problema să persistă, riscând să o agraveze și mai mult dacă sunt structurate în scripturi rigide și automatizate de percepție și reacție față de sine, ceilalți și lume. Soluțiile de faliment încercate, dacă sunt exercitate în mod exasperat și combinat, pot transforma o problemă într-o patologie în decurs de câteva luni.

Încercați soluțiile principale ale tulburării ipohondrice
Terapia Strategică Scurtă, după modelul Cercetare-Intervenție aplicat la mii de cazuri în peste 25 de ani de activitate clinică, a evidențiat câteva soluții principale încercate în tulburarea hipocondriacă:

• Ascultă în mod continuu și verifică fiecare semnal din corpul tău. Efectul acestei încercări de soluție redundantă este paradoxul „controlului care te face să pierzi controlul”: persoana este pradă unei fixații obsesive care o împinge să acționeze un control exasperat asupra a ceva ce nu este controlabil; făcând acest lucru, controlul devine disfuncțional și declanșează un cerc vicios care construiește tulburarea.
• Faceți controale medicale frecvente și/sau consultați des specialiști/internet. Efect: dacă la început încercările de prevenire, investigare diagnostică și utilizarea examinărilor cu cele mai sofisticate instrumente liniștesc și liniștesc ipohondriacul, exercitarea exasperată a acestei încercări de soluționare poate risca să o îmbolnăvească, tocmai din cauza fricii și psihofiziologice. stres. Adesea, ipohondriacii sunt atât de stresați de lupta constantă împotriva oricărei senzații de amenințare, încât își scad apărarea imunitară și devin literalmente arhitecți ai ceea ce se tem cel mai mult (Giorgio Nardone, Psihotrap, 2013).
• Vorbește cu alții despre problemă. Această soluție încercată, dacă se repetă, se dovedește a fi contraproductivă, întrucât hrănește tulburarea ipohondrială: socializarea grijilor și simptomelor percepute ca semne de boală acționează ca un amplificator care crește îngrijorarea obsesivă; încercările de liniștire ale altora, în loc să liniștească persoana, vor insinua noi îndoieli pe care aceasta va încerca să le potolească cu noi cereri de reasigurare, prinzându-se într-un cerc vicios disfuncțional și recursiv.

Tratamentul ipocondriei în Terapia Strategică Scurtă

În Terapia Strategică Scurtă, odată ce a fost investigată funcționarea problemei și au fost recunoscute soluțiile redundante încercate, facem uz de protocolul de tratament elaborat „ad-hoc” pentru tulburarea specifică asupra căreia trebuie să intervenim. În faza de intervenție, prima sarcină a unui Psihoterapeut Strategic este să întrerupă și să neutralizeze încercarea de soluții de faliment, tocmai pentru că acestea sunt responsabile de cercul vicios disfuncțional, invalidant și generator de suferință.

În cazul pacientului ipocondriac, manevra electivă are ca scop „demontarea” încercată de soluție de control constant al corpului și se numește „control ipocondriac”. Terapeutul îl instruiește pe pacient să se automonitorizeze în timpul zilei (numărul de ori depinde de cazuri) și să noteze de fiecare dată simptomele percepute și posibilele boli asociate acestor simptome.

Această „reţetă a simptomului” generează diverse efecte: în primul rând, persoana îşi recapătă un control voluntar şi funcţional, încetând să mai fie prada obsesiei; mai mult, căutarea deliberată a semnelor de boală în programările prestabilite și în modul prescris, va anula senzațiile înspăimântătoare pe care le-au provocat acele semnale... atâta timp cât semnele sunt găsite !. Totodată va fi necesară întreruperea cererii necontenite de reasigurare prin diagnosticare și consultații de specialitate.

„Acel agent patogen, de o mie de ori mai virulent decât toți microbii, ideea de a fi bolnav”
(Marcel Proust)

Dr. Lara Ventisette (Psihoterapeut Oficial al Centrului de Terapie Strategică)

Bibliografie:
Nardone, G. (2016). Terapia atacului de panică. Milano: Ponte alle Grazie. Organizația Mondială a Sănătății (2002). Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății. Gardolo: Edițiile Erikson
Nardone, G. (2016) Psihotrap. Suferințele pe care le construim pentru noi înșine: le recunoaștem și luptăm cu ele. Milano: Ponte alle Grazie.