Tulburări alimentare

Tratamentul tulburărilor de alimentație: sindromul vărsăturilor

tulburări alimentare

Astăzi observăm frecvența tot mai mare a tulburărilor de alimentație, în diferitele lor expresii și dintre acestea, una în special apare foarte bizară și supărătoare.
Este cazul unei tinere de 25 de ani, foarte frumoasa si seducatoare, care vine la prima sedinta spunand ca mananca si varsa, de parca ar fi rapita de un demon, de o forta intunecata care o copleseste. Spune că atunci când mănâncă simte dorința ireprimabilă de a se umple, până când se simte că izbucnește, apoi aleargă la baie să vomite. A încercat să se abțină, dar eforturile sale au fost până acum fără succes. Nevoia de a mânca și de a vomita este prea puternică. Ar vrea să scape de această problemă, dar nu poate. Ea se definește „bulimică”.
Din ce în ce mai des pacienților li se atribuie diagnostice, aplicând terminologie psihiatrică, poate după consultarea internetului, fără a ști exact despre ce este vorba. Putem vorbi despre bulimie în aceste cazuri? DSM, manualul de statistică și diagnostic, este de acord cu această definiție. Binge-urile urmate de vărsături auto-induse fac parte din așa-numitele „bulimie nervoasă” și „anorexie nervoasă” la tipul cu binge și conducte de eliminare.

Cu toate acestea, pentru Terapia Strategică Scurtă, lucrurile stau diferit. Având în vedere ineficacitatea tratamentelor utilizate în mod obișnuit pentru anorexie și bulimie aplicate în cazurile pacienților care mănâncă și vărsă, „cercetarea – intervenția”, realizată de Giorgio Nardone și colaboratorii săi, a dus la descoperirea așa-numitului „sindromul vărsăturilor” (Nardone, Verbitz, Milanese, 1999). Metoda de cercetare folosită este ceea ce Kurt Lewin a numit „cercetare – acțiune”, a cărei premisă de bază este „a cunoaște prin schimbare”. Și tocmai pe această linie s-a descoperit că mâncatul și vărsăturile sunt o tulburare specifică, o adevărată constrângere, un ritual care se bazează pe căutarea plăcerii extreme.

Aceasta este una dintre patologiile care confirmă cel mai mult validitatea unui construct fundamental al Terapiei Strategice Scurte, conceptul de încercare de soluție care se transformă în problemă. La început, vărsăturile sunt soluția, care este o modalitate de a mânca fără să te îngrași. Totuși, prin repetarea ei, succesiunea de mâncare și vărsături devine un ritual din ce în ce mai plăcut. Laborit, Premiul Nobel pentru Biologie, ne arată cum orice tip de comportament, dacă este repetat de un anumit număr de ori, poate căpăta o conotație de plăcere intensă. Problema se transformă față de forma inițială, de la încercarea de a controla greutatea (care poate avea o matrice anorexică sau bulimică), trece la o adevărată compulsie irepresibilă. A mânca și a vomita este o plăcere perversă la care nu se poate renunța, așa cum spune pacientul: „Este prea bine!”
Mai mult, dacă ne oprim să analizăm structura tulburării, observăm că aceasta se caracterizează printr-o fază de excitație, în care binge-ul este anticipat mental, o fază de consum, în care o cantitate mare de alimente este înghițită pentru a se umple și în sfârșit, o fază de descărcare, în care suntem liberi. Și de ce ne amintește? Îmi imaginez că este evident că această secvență este izomorfă cu cea sexuală, actul de a mânca și de a vomita este un adevărat ritual erotic. În terapie ne acordăm percepția plăcută care caracterizează constrângerea și folosim analogia care asociază mâncatul și vărsăturile cu „iubitul secret”, mereu disponibil și accesibil. Prin intermediul unui limbaj evocator surprindem pacienta care simte că se confruntă cu un terapeut diferit de toți ceilalți, un expert în funcționarea problemei.

Ieși din capcană
În acest moment trebuie doar să trecem la intervenție, o facem folosind tehnica intervalului (Nardone, 2003) și îi prescriem tinerei: „De acum până ne întâlnim din nou, ești liber să mănânci și să vomiți cât de des. pe cat posibil.doresti fara nici o restrictie, mananca ce vrei cat vrei. Când ești atât de plin încât ești pe cale să izbucnești și vrei să alergi să vomi, te oprești, te uiți la ceas și aștepți o oră, ora exactă, nici un minut înainte, nici un minut mai târziu, apoi fugi și te duci să vomiți, evitând să mănânci sau să bei ceva din acest interval. Așa că nu vă cer să nu o faceți, dar vă cer să o faceți într-un mod foarte precis, astfel încât când demonul vine să vă ia stăpânire, mâncați cât puteți, mâncați, mâncați și mâncați din nou, până când Aproape că simți că izbucnești, în acel moment te oprești și aștepți o oră”.

Care este efectul acestei rețete? De obicei este perturbator, dacă îi putem face să o facă, de cele mai multe ori perturbarea se destramă. Pacientul revine și afirmă că mâncatul și vărsăturile o oră mai târziu nu mai sunt la fel. Senzația se schimbă de la plăcut la neplăcut. Am transformat plăcerea în tortură. Printr-o lucrare de persuasiune, din care capacitatea comunicativă și relațională a terapeutului este fundamentală, pacienta este îndrumată să implementeze o variație a ritualului său de mâncare și vărsături: amâna actul de a vărsături la o oră după binge. . În special, strategia afectează succesiunea plăcută prin interpunerea unui interval de timp între faza de consum și faza de descărcare. Secvența temporală a ritualului este întreruptă iar în acest fel plăcerea sa ireprimabilă este alterată. Imaginează-ți că ești alături de partenerul tău și când ești la maxim plăcerea ta te oprești și spui: „Într-o oră vom începe din nou”… nu mai e același lucru, nu?

Odată realizată această modificare, pacientul va fi îndrumat să dilate tot mai mult intervalul: strategia presupune mai întâi prescrierea intervalului de o oră, apoi două ore, iar apoi trecerea la trei ore până la patru ore. Astfel constrângerea se stinge. Mai mult, de teama de a se ingrasa, pacientul ajunge sa reduca spontan cantitatea de alimente ingerata. Două rezultate sunt obținute cu o singură tehnică. Am folosit stratagema de „a-l face pe inamicul să urce în pod și să scoată scara” (Nardone, 2003).
Prin această strategie tânăra femeie, așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, este deblocată: procentul de succes, obținut la Centrul de terapie strategică din Arezzo si din Centre afiliate prezent in Italia si in toata lumea, depaseste 80%, schimbarea terapeutica are loc intr-un timp scurt, de la 3 la 6 luni (Nardone, 2013).

În cuvintele lui Arthur Clarke „O tehnologie foarte avansată în efectele sale nu este diferită de magie”.

Dr. Elena Boggiani (Psiholog-Psihoterapeut Oficial al Centrului de Terapie Strategică)

REFERINŢE

Fragmente de cod PHP Cu sprijinul : XYZScripts. com