Prins în net: un joc de auto-înșelăciune creează dependență

Noile-dependențe

În vremea înșelăciunii universale, a spune adevărul este o adevărată revoluție
(George Orwell)

 

Tradiționalele dependențe de fumat, alcool, droguri etc., acum și ele evoluate, sunt flancate de altele noi: cele tehnologice (telefoane mobile, internet, jocuri video), cele estetice (bisturiu, Botox, diete, excese excesive), fizice. - sexuale (pornografie, fetișism, comportament auto-vătămator) și socio-economice (rețele sociale, dependenta de muncă, cumpărături, comerț online). Substanțele, jocurile de noroc, teama de a fi fără telefon mobil și controlul constant al acestuia, pot deveni nevoi compulsive și adevărate obsesii.

Noile dependențe se bazează pe dinamici foarte asemănătoare cu cele tradiționale stigmatizate social, la fel ca drogurile și alcoolul. Astăzi, așa cum s-a întâmplat în trecut cu țigara fumată cu suportul maxi de frumoasa și rafinata Audrey Hepburn în Breakfast at Tiffany's, o valoare pozitivă este atribuită celor trei sute șaizeci de grade. Așadar, așa cum țigara șic a devenit țigara ucigașă ani mai târziu, tot așa noile tehnologii, de la panaceul la toate relele, își dezvăluie cealaltă latură, care dacă nu este luată în considerare corect ajunge să le facă mascate și periculoase.

Toate dependențele, chiar și cele mai răspândite, cele care după bunul simț nu pot fi considerate dependențe, urmează același tipar: la început există o utilizare conștientă a ceea ce ai (PC, Smartphone, Rețele sociale, Bisturii, Suplimente etc. ) care vă pot ajuta să îmbunătățiți / îmbunătățiți ceea ce aveți deja și / sau să vă depășiți dizabilitățile.

Riscul crescut de abuz este proporțional cu buna funcționare a ceea ce folosești. Gândindu-te că poți atinge scopul - mai... ușor, rapid, confortabil etc. - printr-un mijloc extern, de fapt, te face să pierzi controlul. Adevărata problemă, însă, este generată de o utilizare/abuz excesiv a ceea ce este recunoscut ca fiind extrem de eficient și preferat. Înclinarea din ce în ce mai mult în aceeași direcție duce la o utilizare mai redusă a resurselor intrinseci. Astfel, cineva intră în schimbări penalizatoare: devine din ce în ce mai puțin capabil.

Cercul de incapacitate-utilizare/abuz se închide când se transformă în dependență. Modulul de operare sau comportamentul compulsiv care duce la abuz (de mijloace și/sau substanță) este o soluție temporară, adică o încercare de soluție (Nardone, 1993). Totuși, dacă pe de o parte nevoile imediate sunt satisfăcute, pe de altă parte „nevoia” se răspândește în minte, devenind o obsesie ce se potolește în actul compulsiv care întreține problema, recunoscut în majoritatea cazurilor doar din exterior. Pas cu pas, zi de zi, devii din ce în ce mai incapabil, ai senzația că ești pierdut și dezorientat, te simți rău dacă nu ai cum să taci gândirea obsesivă. Este abstinenta! Principalul simptom al dependenței.

Totul este articulat mai departe cu auto-amăgirile. Cu toții, chiar dacă nu ne dăm seama, o creăm pentru a face mai acceptabilă și mai coerentă realitatea care ar putea fi uneori neplăcută (Nardone, 2007). Distinsul biolog Trivers (2013) le descrie ca fiind mecanismul supraviețuitor al evoluției care dă sentimentul de control. Auto-amăgirile vă permit să treceți dincolo de realitate, ajutând la crearea unor lumi mai mult sau mai puțin funcționale. Auto-amăgirile, în general, sunt în mare parte benefice. Au repercusiuni asupra celor care le construiesc atunci când alterarea realității este contraproductivă, când insistăm.

Autoamăgirile înmoaie coborârea în iad a celor care riscă dependență. Cei mai mulți dintre ei, de fapt, trăiesc coșmarul la trezire, când sunt zdruncinați descoperă că sunt până la gât și și-au pierdut complet autocontrolul necesar autoeficacității. Ființa umană se pricepe la a-și crea auto-amăgiri cu care să justifice ceea ce face și ceea ce simte. Persoana expusă riscului de dependență, de fapt, își creează autoînșelăciunile pentru a se proteja de emoții puternice, pentru a se simți mai mult și/sau pentru a se simți mai bine. Datorită acestor trucuri mentale, persoana care riscă dependență mistifică până la punctul de a crea o realitate care este adesea opusă celei existente.

Cele mai frecvente înșelăciuni de sine adoptate de persoanele blocate în strânsoarea dependenței sunt:

  • Toate o fac. Într-un clasament ar ocupa primul loc în rândul autoînșelăciunilor comune. Este atât de răspândită, deoarece comparația este folosită ca măsură pentru a simți. Orice diferență percepută va declanșa activitatea de cercetare, utilă pentru a acoperi decalajul necesar pentru a se asemăna cu celălalt considerat mai mult și/sau mai bine. În caz contrar, cei care fac comparația se vor simți inconfortabil, se vor simți prost și vor simți un sentiment de nedumerire, de incompletitudine, de pierdere a controlului dacă cred că sunt depășiți.
  • Iluzia puterii. Este rezultatul sentimentului de omnipotență, de omniscență, de a putea obține tot ceea ce îți dorești: controlul asupra lumii, al celorlalți, al sinelui, al emoțiilor și impulsurilor cuiva. Mijloacele (telefon mobil, substanță, acțiune compulsivă), în aceste cazuri, este considerată singura posibilitate de a realiza ceea ce îți dorești. Cu iluzia de a putea domina realitatea pretutindeni și în orice caz, cea mai gravă consecință este pierderea capacității de gândire de proiectare care lasă tot mai mult spațiu acțiunii impulsive, care la persoana dependentă se manifestă sub formă de constrângere.
  • Imediatitate. Trăim într-o societate rapidă, frenetică, avansată din punct de vedere științific, care ne face să înfruntăm viața cu aceeași frenezie. Omul contemporan, de fapt, caută remedii pentru a depăși într-o clipă, în mod miraculos, orice problemă sau stare de suferință (Nardone, 2003). Este tentant să apelezi la căi de evacuare periculoase pentru a remedia ceea ce este greșit, ceea ce nu este așa cum ar trebui (Rigliano, 2004);
  • Incompetenţă. Evită să faci ceva și să te pui la încercare, abandonând după primele încercări deoarece gândul este îndreptat către orice ajutor extern care ar putea veni de la altcineva și/sau de la altceva considerat mai mult și sau mai bun, slăbește. Evitând să experimentezi pe tine însuți, recurgând constant la ceea ce este oferit, te face incompetent și nevoiaș. În aceste cazuri, în mod paradoxal, absența sentimentului neplăcut de a nu fi făcut singur ar putea însemna că are loc o avansare a dependenței.
  • Optimism (putin realism). Când nu se poate face un plan adecvat al realității, este ușor ca speranța să conducă la iluzie. Nereușind să obțină rezultatele dorite, preia un sentiment de disperare sau dezamăgire care ia treptat forma depresiei. Dorința de evadare care poate apărea, astăzi ca și în trecut, împinge spre adăposturi care prind în capcană sub iluzia de a fi îndepărtat pericolul.
  • Perfecţiune. A fi exasperat să-l cauți hrănește sentimentul de incapacitate, nefericire și angoasă. Obsesia perfecțiunii este ușor de atașat celor mai vulnerabili subiecți, precum adolescenții și cei care trăiesc anumite momente din viața lor. Căutarea perfecțiunii, în aceste cazuri, s-ar putea concretiza într-un mediu de care nu se poate sătura.
  • Fiind transgresiv. Regulile sunt temelia fiecărei societăți. Gustul pentru interzis face din transgresiune o plăcere de care nu se poate lipsi și care este satisfăcută în actul compulsiv. Transgresivul compulsiv condus de plăcere, de iluzia controlului, de dorința de a ieși din mulțime, devine o victimă a lui însuși și a propriilor dorințe.
  • Confort. Să-ți dorești o viață confortabilă, confortabilă, plăcută cu siguranță nu este greșit, dar acest sentiment nu trebuie confundat. O viață fericită se referă la o dimensiune psihică și interioară, confortul și confortul, pe de altă parte, se referă în principal la plăcerea fizică. A nu câștiga ceea ce vine, te lasă nemulțumit și incapabil să apreciezi rezultatele. O viață ușoară, confortabilă și virtuoasă înrobește, egoistă, înlesnește gândurile rele; pe scurt, este periculos pentru sine dar și pentru ceilalți.
  • Conștientizare. Simțirea nevoii, străduința constantă către o mai mare conștientizare este o stare de spirit râvnită de cei care urmăresc creșterea continuă. Cei care parcurg această cale, mai devreme sau mai târziu, descoperă evazivitatea conștientizării care scapă tocmai când crezi că ai ajuns la ea. Paradoxul socratic al „a ști că nu știi” este tangibil. Căutarea obsesivă a conștientizării blochează în loc să o facă să crească, ea generează îndoiala care este atât motorul cunoașterii, cât și rampa de lansare a obsesiei (Nardone, De Santis, 2011).

Folosirea adecvată a tehnologiei este, fără îndoială, utilă ființei umane, dar utilizarea excesivă duce la abuz și la intoxicație. A continua să abuzezi de ceva creează dependență, care este lumina care te face orb, mai degrabă decât să permită o vizibilitate mai mare și mai bună. Strălucirea, iluzia trăită în starea de „îndrăgostire” de ceea ce se folosește, care dă plăcere și care te poate face dependent, te împiedică să percepi realitatea pentru ceea ce este, te înșală și te face victime ale ta. După cum a spus Ghandi, de fapt, „înclinația omului de a se înșela pe sine este cu mult superioară capacității sale de a-i înșela pe alții".

Dr. Claudette Portelli (Psihoterapeut Oficial al Centrului de Terapie Strategică)
Dr. Matteo Papantuono (Psiholog-Psihoterapeut Specializat în Psihoterapie Strategică Scurtă)

REFERINŢE

Durkheim E. (2002). Sinucidere: studiu de sociologie. Milano: Rizzoli
Jing Lian (2009). O viață de confort este mai rea decât un pahar de vin otrăvit, art. 24 decembrie 2009, tr. engleză: www.clearwisdom.net/html/articles/2009/11/24/112583.htm;
Nardone, G. (1993). Frica, panică, fobii. Milano: Ponte alle Grazie
Nardone G., De Santis G. (2011). Cogito Ergo sufăr. Milano: Ponte alle Grazie
Milanese R., Mordazzi P. (2007). Coaching strategic. Milano: Ponte alle Grazie
Nardone G. Rocchi R. Giannotti E. (2001). Modele de familie. Cunoașterea și rezolvarea problemelor dintre părinți și copii. Milano: Ponte alle Grazie
Nardone G. (2003). Nu există noapte care să nu vadă ziua. Terapie în terapie pe termen scurt al atacului de panică. Milano: Ponte alle Grazie
Papantuono M. (2007). Identificați și utilizați rezistențele pacientului. În www.psicoterapiabrevemarche.it
Papantuono M., Portelli C. (2016). Intervenție strategic-sistemică pentru familii și tineri dependenți de canabinoizi.
Rigliano P. (2004). Plăceri drogate. Psihologia consumului de droguri. Milano: Feltrinelli

 

Fragmente de cod PHP Cu sprijinul : XYZScripts. com