COGITO ERGO SUFFRO. CÂND GÂNDII PREA MULT DOARE

Trasarea unui echilibru al aventurii intelectuale a omului în Occident echivalează cu retragerea dezvoltării raționalității prin exercițiul îndoielii: filozofia, știința, psihologia, toate au folosit îndoiala și depășirea ei ca instrument privilegiat de investigație și metodologie.
Dar ce se întâmplă atunci când încercăm să aplicăm „cogitocentrismul” în practică, în viața de zi cu zi, în fața unor alegeri și situații care sunt în sine ireductibile la logică și la raționamentul cel mai ferm?
Cădem într-o capcană, într-o autoînșelăciune, într-o adevărată „psihopatologie a vieții cotidiene”: ne amăgim că putem rezolva o criză amoroasă, o îndoială hamletică, o decizie crucială bazându-ne pe claritatea liniștitoare a silogismului, sau, la extrema opusă, căutăm certitudinea în „adevărurile revelate”, religioase, științifice sau ideologice. Dintr-un instrument infailibil, cogito se transformă astfel într-un obstacol de netrecut, sursă de incertitudine dacă nu de suferință psihologică, până la asumarea formelor patologice.
În aceste pagini, Giorgio Nardone îmbină presupozițiile teoretice cu investigația clinică, propunând soluții terapeutice „adaptate la problemă” și inspirate din modelul strategic. În urma lui Kant, este necesară „reorientarea” strategică a gândirii pentru a-și redescoperi potențialul: în loc să căutăm cu încăpățânare răspunsuri, ar trebui să ne preocupăm să formulăm mai bine întrebările.