Sindromul vărsăturilor - Patologia vărsăturilor

Adevăratul mister este ceea ce vezi și nu invizibilul"
Oscar Wilde

În ultimii ani, tulburările de alimentație au evoluat spre forme mai specializate și mai sofisticate precum Sindromul vărsăturilor (Nardone et al., 1999). Există diferite forme de patologie alimentară (bulimia nervoasă, anorexia nervoasă, binge eating, bulimia nervoasă, anorexia nervoasă cu canale de eliminare) și este clar că există o asociere între bulimia nervoasă cu autoinducerea vărsăturilor (Sindromul vărsăturilor).

În ultima vreme s-a înregistrat o creștere semnificativă a cazurilor de Sindromul vărsăturilor sau Vărsături, în comparație cu anorexia și bulimia. Fetele cu tendințe bulimice sau anorexice constată că vomitarea le permite să-și țină greutatea sub control fără a fi nevoite să renunțe la plăcerea mâncării și, de asemenea, evită să alarmeze familia deoarece reușesc să păstreze câteva kilograme peste sau sub greutatea lor ideală. nu te simti presat.

Literatura de specialitate (APA, 1994) clasifică vărsături ca o variantă a anorexiei și bulimiei nervoase, dar cercetările empirice (Nardone și colab., 1999; Nardone și colab., 2005) au arătat că vărsături se bazează pe o structură și un model perceptiv diferit. Bulimia (alimentarea excesivă și creșterea în greutate) și anorexia (abținerea de la mâncare pentru a pierde în greutate) formează matricea, dar, odată stabilită, vărsături pierde orice legătură cu tulburarea care a determinat-o să apară. Pentru persoana vomitând reprezinta o modalitate de a slabi sau de a evita ingrasarea continuand sa se hraneasca, o incercare de solutie disfunctionala. Acesta din urmă funcționează la început dar, atunci când ciclul binge/vărsături se repetă, se transformă într-un ritual plăcut și în câteva luni, devine o plăcere de care nu se poate face fără. Subiecții se agață intenționat și apoi vomită (Nardone, Verbitz & Milanese, 1999). Plăcerea trăită nu este rezultatul mâncatului, ci este dată de succesiunea a trei faze:

Faza excitatoare: dorinta se transforma in activare fiziologica a organismului;
Faza consumatorului: mananci pana te simti complet satul;
Faza de descărcare: este reprezentat prin vărsături.

Odata ce Sindromul vărsăturilor s-a impus, problema nu mai este aceea de a ține sub control alimentația, ci constrângerea la plăcere. Mâncatul și vărsăturile reprezintă o întâlnire metaforică cu un „amant secret”.

George Nardone și grupul său de cercetători, în studiul de douăzeci de ani privind tulburările de alimentație și tratamentul acestora într-un timp scurt, au descoperit că aproximativ 70% din cazurile de patologie a vărsăturilor, are compulsii de auto-vătămare (constrângere de auto-vătămare). Ambele reprezintă acte compensatorii și de autoreglare care, odată cu trecerea timpului, se transformă în compulsii ireprimabile și devin apoi un adevărat rit al plăcerii.

Cele două forme de tulburare joacă un rol fundamental pentru cei afectați, deoarece reprezintă fie căutarea pură a senzațiilor transgresive, fie un sedativ împotriva durerii și frustrărilor. Cele două aspecte compulsive nu se dezvoltă simultan. Datele colectate de Centrul de terapie strategică din Arezzo ele arată cum în marea majoritate a cazurilor apare mai întâi tulburarea de alimentație, apoi când aceasta din urmă a devenit compulsive, se adaugă comportamente auto-vătămatoare; tulburarea de alimentaţie constituie patologia ei de bază.

Mâncatul, vărsăturile și chinuirea de sine sunt structurate ca o patologie compulsivă bazată pe plăcere sau pe efectul sedativ și diferă atât de alte forme de tulburare compulsivă bazată pe frică, cât și de tulburarea de alimentație care a originat-o inițial. Tratamentul diferă atât de cel al anorexiei și bulimiei, cât și de terapia tulburărilor obsesiv-compulsive.

Psihoterapie strategică scurtă se concentrează pe transformarea percepţiei asupra realităţii subiectului prin strategii şi stratageme specifice menite să conducă problema spre dispariţie. Fiecare subiect este arhitectul propriei sale realități, așa cum poate rămâne prins într-o problemă, el poate găsi și soluția.

Terapeutul strategic determină pacientul să-și asume perspective diferite cu privire la sine și problema lui. Se folosește un mod special de a poza întrebări strategice într-o succesiune spirală, urmată de clarificarea răspunsurilor obţinute prin progresiv parafraze de restructurare.

Prin utilizarea unui limbaj logic și analogic și a unor modalități evocatoare, pacientul este stimulat să „auzi" precum și înțelegerea propriei probleme și reacții într-un mod diferit, pentru a-l determina să depășească rezistențele și să creeze alianța terapeutică.

The tehnica dialogului strategic (Nardone & Salvini, 2004) și prin intermediul acestuia pacientul descoperă cum funcționează problema lui și cum să o rezolve, pe baza răspunsurilor pe care el însuși le dă la întrebările terapeutului. În acest fel, cel prima sesiune nu este doar diagnostic, ci și terapeutic.

Se folosesc tehnici terapeutice adaptate problemei, si care au ca scop alterarea perceptiei placute care face irepresibila constrângerea de a manca si voma si daca este prezenta, in ducerea la disparitie a comportamentelor de autovatamare. Soluția se potrivește problemei, iar flexibilitatea este o regulă fundamentală.

Primele două etape de Psihoterapie strategică scurtă sunt orientate spre realizarea schimbării strategice în timp ce a treia fază consolidează schimbarea pentru a o structura ca un nou echilibru persistent. Persoana, după ce a depășit tulburarea, modifică în mod persistent toate aspectele vieții sale care au fost deteriorate de aceasta.

Pentru terapeut strategic foarte importante sunt, de asemenea, întâlnirile de urmărire care sunt parte integrantă a terapiei, deoarece reprezintă o posibilitate pentru persoană de a-și compara și verifica creșterea personală cu terapeutul, precum și de a măsura eficacitatea procesului terapeutic.

„Este leacul și medicamentul care trebuie să se adapteze
pacientului și tulburării sale”

Hipocrate

Dr. Orsola Farina
(Psihoterapeut și cercetător oficial al Centrului de Terapie Strategică)

Bibliografie

▪ Nardone, G., Verbitz, T., & Milanese, R., (1999). Închisorile alimentare. Milano: Ponte alle Grazie.

▪ Nardone, G., (2003). Dincolo de dragostea și ura de mâncare. Milano: Ponte alle Grazie.

▪ Nardone, G., & Salvini, A., (2004). Dialogul strategic. Milano: Ponte alle Grazie.

▪ Nardone, G., (2007). Dieta paradoxală. Milano: Ponte alle Grazie.

▪ Nardone, G., & Selekman, M., (2011). Ieși din capcană. Milano: Ponte alle Grazie.

▪ Nardone, G., (2013). Psihotrap. Milano: Ponte alle Grazie.

▪ Nardone, G., & Portelli, C., (2015). Schimbați pentru a ști. Milano: TEA Edition.