Transformă rana traumatismului într-o cicatrice. Tratamentul strategic al tulburării de stres posttraumatic (PTSD)

  Dacă vrei să ieși din ea, trebuie să treci prin eaMatei 22:21
(Robert Frost)

Mintea rănită: tulburare de stres posttraumatic (PTSD)

Cuvântul „traumă” provine din greacă și înseamnă „rană”. Fie că este vorba despre un cutremur, un atac terorist, un accident, un atac, oricine suferă o traumă experimentează o ruptură profundă între un „înainte” și un „după”. „Înainte” a trăit într-o lume dreaptă și plină de sens. „După”, dintr-o dată, lumea nu mai este în siguranță, nimic nu este mai drept și mai echitabil.

Deși ființa umană este „în mod natural” echipată pentru a depăși evenimentele traumatice, uneori se întâmplă ca cei care au trăit o experiență de acest tip să nu fie în stare să o depășească spontan și să dezvolte o Tulburare de Stres Post-traumatic. Un fenomen care, din păcate, se întâmplă din ce în ce mai frecvent în această eră a atacurilor teroriste și a dezastrelor naturale, precum cutremurul care a devastat recent centrul Italiei.

Cei care suferă de Tulburare de Stres Post-traumatic sunt în permanență chinuiți de amintirea traumei, de un trecut care continuă să inunde și să copleșească prezentul cu frică, durere și furie, sub formă de coșmaruri, amintiri, imagini, sunete, mirosuri, flashback-uri, împiedicând persoana să-și continue călătoria către viitor. În fața acestei situații groaznice, persoana încearcă să se apere în diferite moduri, pe care noi le-am definit „reacții de coping”

- Încercați să vă controlați gândurile și să anulați experiența traumatizantă
În primul rând, în iluzia de a putea „uita” cumva trauma trăită și de a ține sub control senzațiile înspăimântătoare legate de aceasta, persoana încearcă să nu se gândească la ceea ce s-a întâmplat. Dar, făcând acest lucru, trăiește situația paradoxală în care, cu cât încearcă să uite mai mult, cu atât ajunge să-și amintească din ce în ce mai mult. În cuvintele lui Michel de Montaigne „Nimic nu fixează ceva atât de intens în memorie ca dorința de a-l uita”.

- Evitarea situațiilor asociate cu traume
Majoritatea celor care suferă de PTSD încep, de asemenea, să evite toate situațiile legate de evenimentul traumatizant, în încercarea de a alunga orice urmă a acestuia din memorie. Efectul oricărei evitări este însă acela de a duce la un adevărat lanț de evitări progresive până când chiar și situațiile sau locurile care au fost cândva „neutre” sunt resimțite treptat ca periculoase. Efectul final nu este doar de a crește frica pe care persoana ar dori să o reducă, ci și de a o face din ce în ce mai descurajată în ceea ce privește propriile resurse și din ce în ce mai limitată în viață.

- Cerere de ajutor, reasigurare și reclamații
Persoana traumatizată recurge adesea la ajutorul celorlalți, ajutor care poate varia de la cererea de a fi însoțit în locuri considerate „periculoase”, până la aceea de a fi continuu liniștit, mângâiat sau pur și simplu ascultat. Această strategie, care la început întotdeauna eficientă, duce în schimb la înrăutățirea progresivă a situației de incapacitate a persoanei care, delegând altora gestionarea efectelor traumei, ajunge să creeze o dependență reală și să-i reducă și mai mult autonomia.

Vindecarea rănii: depășirea traumei cu Terapia Strategică Scurtă

Prima sedinta cu o persoana care a suferit o trauma este de o importanta fundamentala pentru evolutia pozitiva ulterioara a terapiei. Cei care au suferit o traumă se confruntă cu o situație de urgență și o nevoie disperată de ajutor, dar, în același timp, sunt incapabili să facă singuri nici cea mai mică schimbare. Terapeutul strategic trebuie deci să fie capabil să comunice persoanei traumatizate o puternică împărtășire emoțională („Înțeleg ce simți”) și, în același timp, faptul de a fi un „tehnician de specialitate” care are toate instrumentele necesare pentru a ajuta l. Abilitățile de comunicare și relaționare ale terapeutului, în special în timpul primei ședințe, sunt esențiale pentru a se asigura că pacientul decide să „încredă și să aibă încredere” și, prin urmare, este disponibil să urmeze care este indicația principală pentru tratamentul acestui tip de tulburare: romanul traumei.

Regizat de George Nardone iar de către colaboratorii săi de la Centrul de Terapie Strategică din Arezzo, această manevră constă în a cere pacientului să noteze în fiecare zi, în un fel de poveste și în cel mai detaliat mod posibil, toate amintirile traumei trecute: imagini, senzații, gânduri. În fiecare zi va trebui să treacă prin acele momente groaznice în scris, până când va simți că a scris tot ce trebuie spus.

Odată scris, va trebui să evite recitirea și să pună totul într-un plic. La următoarea ședință, pacientul va trebui să predea terapeutului toate scrierile sale. În același timp, persoanei i se prescrie să nu mai vorbească despre traumă și cât de mult îi afectează aceasta viața (conspirație a tăcerii), transmițând toată presiunea stării de rău în scrierile de zi cu zi.

Romanul traumei este o manevră excepțional de eficientă, întrucât intervine direct asupra reacției principale de coping care menține tulburarea, adică încercarea de a uita. Prin această rețetă sunt produse 4 de efecte: în primul rând, omul exteriorizează toate amintirile, imaginile, flashback-urile care îl bântuie continuu și, transferându-le pe hârtie, începe treptat să scape de ele; faptul de a fi nevoit să retragem zilnic trauma în scris declanșează și un fel de efect de „obișnuire” față de amintirile traumatice, care acum sunt căutate în mod activ și zilnic de persoană mai degrabă decât suferite.

Urmărirea în scris a evenimentului tragic de-a lungul zilelor ne permite, de asemenea, să ne detașăm treptat de frica, durerea și mânia pe care aceasta le-a provocat, producând efectul final, relocarea temporală a trecutului în trecut. În fine, nevoia de a preda romanul terapeutului reprezintă un fel de „rit de trecere” pentru depășirea evenimentului traumatic.

Pacienții care sunt de acord să implementeze această rețetă, în general deja în timpul celei de-a doua ședințe, povestesc cum primele zile de îndeplinire a sarcinii au fost cu adevărat dificile și dureroase, dar, încetul cu încetul, povestea a devenit din ce în ce mai „rece”. Și amintirile. , flashback-urile și coșmarurile prezente anterior zilnic s-au diminuat rapid până au dispărut.
Faptul de a nu mai vorbi despre asta a ajutat și acest proces, permițând în același timp eliberarea relațiilor cu ceilalți de greutatea trecutului. Trecutul repus la locul său încetează astfel să invadeze continuu prezentul persoanei și să limiteze construcția viitorului său.

Prin romanul traumei, rana traumatismului se transformă treptat într-o cicatrice care, deși nu dispare complet, permite persoanei să-și recapete în posesia capacității naturale de rezistență. Și aici, în următoarele ședințe, persoana începe să-și recupereze viața, întrerupând succesiunea evitărilor și recâștigând treptat încrederea în propriile resurse și autonomie.

În cele mai multe cazuri, această singură manevră menținută în timp permite persoanei să se elibereze complet de tulburarea invalidantă; in cazurile in care Tulburarea de Stres Post-traumatic a dat in schimb nastere altor tipuri de tulburari (tulburare de panica, diverse fobii, paranoia, tulburare obsesiv-compulsiva, depresie etc.) terapeutul va continua terapia pana la rezolvarea totala a problemei.

Eficacitatea modelului de terapie scurtă strategică asupra PTSD este hotărât mare, 95% din cazuri cu o eficiență medie de 7 ședințe, în care 50% din cazuri nu mai prezintă urme de simptome relevante după prima ședință.

Dr. Roberta Milanese (Psiholog-Psihoterapeut Oficial al Centrului de Terapie Strategică)

REFERINŢE
Cagnoni F., Milanese R. (2009), Schimba trecutul. Depășirea traumei cu terapie strategică, Ponte alle Grazie, Milano.
Meringolo P., Chiodini M., Nardone G. (2016), Fie ca lacrimile să devină mărgăritare, Ponte alle Grazie, Milano.
Nardone G. (2008), Navigați pe mare fără a cunoaște cerul, Ponte alle Grazie, Milano.
Nardone G., Portelli C. (2015), Schimbați pentru a ști, Ponte alle Grazie, Milano.
Nardone G., Salvini A. (editat de) (2013), Dicţionar internaţional de psihoterapie, Garzanti, Milano.