Clasificarea strategică și tratamentul tulburărilor sexuale

Parafrazând cuvintele lui B. Pascal, și anume că nu există nimic natural care să nu poată fi făcut artificial și că nu există nimic artificial care să nu devină natural prin exercițiu, cel puțin două imagini apar proeminente dacă le priviți în raport cu problemele sfera sexuală: pe de o parte, cea care pune în lumină potențialul formidabil de schimbare inerent fiecărei ființe umane, cu atât mai mult dacă se bazează pe însăși forța Erosului; pe de alta, ceea ce ne lumineaza asupra oscilatii naturale, care se poate transforma in contrast, intre aspectele constiente/rationale si instinctive/automate.

De fapt, sexualitatea, ca și alte dimensiuni vitale, cum ar fi respirația sau alimentația, este guvernată de programe neurobiologice precise, în acel mijloc dintre voință și spontaneitate care devine uneori slăbiciunea ei intrinsecă: senzațiile scapă tocmai pentru că sunt urmărite prea mult sau pentru că sunt evitate cu totul. Dar ce înțelegem prin perturbare în această dimensiune? Dintre numeroasele definiții existente, rezumând putem spune că este o anomalie a funcționării sale, care poate implica una sau mai multe faze ale răspunsului sexual (faza dorinței, excitare, platou, orgasm și rezoluție).

Întreaga istorie occidentală a fost și este străbătută de o marcată ambivalență a mesajelor: din cele mai obscure și complet ascunse vetouri ale epocii victoriane; întregul dezvăluit, arătat și incitat de mișcarea feministă și de noua era; la căutarea actuală a unei libertăți „experimentale” de exprimare, care uneori pare însă să devină confuză, contradictorie și lipsită de orice referință. Interesul omului pentru tot ceea ce ține de lumea afectivității și a plăcerii datează de la începuturile istoriei, de mult timp contopindu-se între ochiurile magiei, religiei și diferitelor mode socio-culturale. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea se ivește încet sexologia științifică, eliberându-se de concepțiile filozofice și eclesiale, pentru a deveni obiectul de studiu al medicinei și al psihologiei.

După război, societatea americană a dat un nou impuls cercetării prin studii privind fiziologia răspunsului sexual, asupra diferitelor orientări ale erosului (Rapoarte A. Kinsey, W. Pomeroy și alții, 1948, 1953 „Comportamentul sexual la masculinul uman). și feminin”; W. Master și VE Jonshon, 1966;) și marile anchete despre obiceiurile și comportamentele sexuale.

Deși OMS este interesată de el încă din 1974, atât studiile privind clasificarea, cât și cele privind epidemiologia disfuncțiilor sexuale sunt în prezent destul de rare, caracterizate prin fragmentare puternică, fiabilitate scăzută și variabilitate considerabilă a rezultatelor. Elemente care reflectă o multiplicitate excesivă de orientări teoretice, metode de evaluare și tratament. Dezbaterea este încă deschisă și axată pe o întrebare fundamentală și anume dacă unele disfuncții ar trebui considerate „boli” sau dacă ar trebui privite ca „atipice” în linia complexă de demarcație dintre latura organică/diagnostic și psiho-socială. Până în prezent pare să existe o convergență asupra unui criteriu, considerat esențial pentru un diagnostic de tulburare sexuală: prezența unei „distress personale”, o experiență personală de suferință (Cit. Art. By Jan Eardley în „Sex Medicine Review”, 2013). , 2015).

Între timp, DSM-5 (Manual statistic și diagnostic al tulburărilor mintale, Asociația Americană de Psihiatrie, 2013) și ICD-10 (Clasificarea internațională a bolilor, OMS, 1994), dacă, pe de o parte, au putut oferi o importantă încercare de sinteză a cunoașterii, pe de altă parte, reflecțiile asupra riscului de patologizare a variațiilor normale ale răspunsului sexual și asupra posibilei formari a unei concepții standardizate despre sexualitate nu au fost înlăturate.

Sfântul Augustin ne amintește că „Nnimeni nu poate trăi fără plăcereMatei 22:21. Proeminența sferei sexuale poate fi transformată și într-un factor de resentimente atunci când nu funcționează: provoacă suferință (angoasa unuia devine inevitabil și cealaltă: putem vorbi de cupluri de daune și daune ale cuplului); are efecte profunde asupra psihologiei individuale (angoase, depresie, tulburări anxioase, tulburări fobice, tulburări de alimentație și Doc); devine o cauză sau o cauză contributivă în separări și divorțuri, precum și în comportamentul violent și criminal (în 81% din cazurile de violență fizică și crime împotriva femeilor, Raport TransCrime 2015, Min. Interne și Justiție).

Un sondaj recent realizat în Italia de Doxa și TradaPharma (2014), pe un eșantion semnificativ de persoane (interviu și chestionar), evidențiază faptul că peste 16 milioane de italieni au disfuncții sexuale, cu o prevalență la femei față de bărbați (28/30%, în principal din cauza tulburării de dorință sexuală hipoactivă și anorgasmie, față de 25-27% la bărbați, referibile cu o incidență mai mare la ejaculare precoce).

Dacă este adevărat precum spune A. Einstein că „Teoria este cea care decide ce putem observa”, panorama abordărilor actuale este alcătuită din mai multe suflete, convergând în două orizonturi predominante. Cea mecanicistă, preponderent medicală și parțial psihologică: sexologie clinică, medicină internă, urologie și andrologie, psihiatrie, psihodinamică de derivație freudiană și behaviorism. Toți împărtășesc: o viziune deterministă (ceea ce este numit există de fapt ca o entitate independentă de oricine l-a inventat); necesitatea trimiterii la un diagnostic nosografic; un imperativ terapeutic care se rezumă în cunoaștere pentru a se schimba (întâi identific cauzele tulburării în trecut și apoi orientez schimbarea cu căi analitice, exerciții stimulative, diferitele funcții ale plăcerii la nivel anatomo-genital, droguri). ).

Cel antropomorf, la care se referă abordări constructivist-strategice, conform căruia: nu există un criteriu de clasificare a priori valabil (și chiar dacă ar exista, „harta nu este teritoriul”); este soluția problemei care ne arată natura problemei în sine, sau mai degrabă din căutarea „de ce” la care trecem. „Cum” funcționează un sistem și cum să-l faci să funcționeze mai bine; ne concentrăm pe identificarea mecanismelor persistente și redundante care păstrează și alimentează problema de rezolvat (soluții încercate); dificultatea prezentă în aici și acum este încadrată la nivelul ipotezei operative auto-corective, care reiese din schimbările concrete care se insera treptat prin indicații specifice de gândire (sistem perceptiv) și comportament (sistem reactiv), în direcția soluția lor (schimbați pentru a ști).

Terapia Strategică Scurtă, după modelul de cercetare-intervenție aplicat la mii de cazuri concrete în peste 20 de ani de activitate clinică, a evidențiat tulburări sexuale două încercări tipice și redundante de soluții:

cel mai frecvent este efortul voluntar de a provoca sau inhiba reactii/senzatii care sunt naturale (relaxarea, eliberarea si abandonul sunt inlocuite cu controlul voluntar si contractia excesiva). Paradoxul „fii spontan” (P. Watzlawick) guvernează aceste momente, transformând plăcerea în disconfort, durere sau frică; impunerea deliberată a ceea ce este natural și instinctiv ne îndepărtează inevitabil de a găsi ceea ce căutăm.

Gândiți-vă, de exemplu, la un bărbat care după o insuficiență erectivă normală, în următoarele momente, mânat de frica de a repeta experiența jenantă, începe să se concentreze din ce în ce mai mult pe sine și pe funcțiile sale psihofiziologice: cade în capcană în încercarea de a scăpa de ea, în cât de mult „Dorința de a deveni capabil îl împiedică să devină”. În acest caz Intervenția strategică va consta în îndrumarea persoanei, prin tehnici indirecte studiate ad hoc (Stratagema „arătului mării fără cunoașterea cerului”), să renunțe tocmai la acel control care nu-i permite să-și piardă în mod plăcut controlul. .

„Cât timp am pierdut încercând să recuperez timpul pierdut” (R. Gervaso).

scăparea de senzații/reacții spontane cărora nu le pot rezista, adică plăcerea este trăită ca deranjantă negativ, ca o senzație din care trebuie să scape ca irezistibil sau temut. Și aici apare un alt paradox: „Dacă-i dai voie poți renunța, dacă nu-i permiți va deveni indispensabil” (Seneca). În acest al doilea caz, Protocolul Strategic are în vedere inducerea persoanei să cedeze treptat și în doze mici ispitelor, astfel încât să descopere prin experiențe directe și concrete că nu se întâmplă nimic catastrofal sau incontrolabil. Adesea, aceasta este situația, de exemplu, a celor care suferă de o tulburare alimentară invalidantă, cum ar fi anorexia. Încercarea de soluție dominantă, adică un exces de control asupra alimentelor și a organismului atât de reușit încât nu se mai poate renunța, se traduce și printr-un efect de bulgăre de zăpadă care devine o avalanșă de neoprit la nivel emoțional: o anestezie progresivă și tot mai pervazivă a senzațiile primare. Persoana, închisă în propria armură care îl protejează și în același timp îl sufocă, este îngrozită să se lase în plăcere de teamă să nu „simți” și să fie copleșită de aceasta.

Sexul este arta de a controla lipsa de control„(P. Coelho)

Protocoalele strategice specifice de tratament pentru principalele disfuncții sexuale masculine și feminine înregistrează în prezent o eficacitate de 91% din cazuri (cea mai mare eficacitate, imediat după tulburările de anxietate 95%) și o eficiență medie de 7 ședințe.

„Nu facem nimic corect, până când nu ne mai gândim cum să facem asta” (W. Hazlitt).

Dr. Marisa Ciola (Psiholog-Psihoterapeut Oficial al Centrului de Terapie Strategică)

REFERINŢE

Madanes, „Dragoste, sex și violență”, Ponte alle Grazie, Milano, 2000.
Freud, „Viața sexuală”, Bollati Boringheri, Torino, 1970
Nardone, M. Rampin, „Mintea împotriva naturii”, Ponte alle Grazie, Milano, 2005.
Nardone, M. Rampin, „Când sexul devine o problemă”, Ponte alle Grazie, Milano, 2015.
Nardone, P. Watzlawick, „Arta schimbării”, Ponte alle Grazie, Florența, 1990.
Nardone, P. Watzlawick, „Brief Strategic Therapy”, Raffaello Cortina Editore, Milano, 1997.
Nardone, A. Salvini, „Dicționar internațional de psihoterapie”, Garzanti, Milano, 2013.
Nardone, E. Balbi, „Navigarea mării fără cunoașterea cerului”, Ponte alle Grazie, Milano, 2008.
Ciola, „Educația afectivă și sexuală: abordarea strategică pentru copii, adolescenți și adulți”, Departamentul de Prevenire și Promovare a Sănătății, Agenția Provincială a Serviciilor de Sănătate din Trento, 2016; Curs „Formarea formatorilor”, Centrul de terapie strategică, Arezzo 2015.
Ciola, „Sexualitatea și disfuncțiile sale: abordare strategică și intervenție în vârsta a treia”, Giornale Unione Apsp, „Civica”, Provincia Autonomă Trento, 2015.
Ciola, „Emoții și sexualitate: un drept al tuturor sau nu al tuturor?”, revista Anmic (Asociația Națională a Civililor Mutilați și Invalizi), secțiunea Trento, 2012.
Ciola, „Reflecții asupra afectivității și sexualității: între natură și cultură”, Conferința Upipa și provincia autonomă Trento, 2010.