Efectele terapeutice ale scrisului. Aplicații în psihoterapie strategică scurtă

Imaginați-vă o foaie goală de hârtie, un pix și gânduri care înghesuie mintea. Foaia goală devine un spațiu, un loc, un moment; stiloul se transformă într-o voce și gândurile ies sub formă de cuvinte și fraze. Așa începe un dialog intim, un moment perfect făcut din tăceri și zgomote, cele ale emoțiilor care sunt acum acolo: negru pe alb. Acel zgomot emoțional care a asurzit restul se topește pe pagina goală și volumul din minte se diminuează. Fernando Pessoa a descris acest proces astfel: „dacă scriu ceea ce simt este pentru că, făcând asta, scad febra auzului”.

Eficacitatea terapeutică a scrisului
I se atribuie cele mai importante cercetări despre scrierea autobiografică, definită ulterior ca expresivă William James Pennebaker, un sociolog texan care a început să observe acest fenomen aproape întâmplător. Primul său studiu a implicat două grupuri de studenți care povesteau trauma lor cea mai importantă cu pix și hârtie timp de cel puțin cincisprezece minute pe zi și timp de cel puțin trei zile consecutive.

Primul grup ar fi trebuit să facă acest lucru descriind doar evenimentele care au avut loc, al doilea ar fi trebuit să combine descrierea faptelor cu cea a emoțiilor asociate acestora. Un al treilea grup - grupul de control - avea sarcina de a descrie, în același mod, un subiect neutru precum pantofii sau camera lor. Fiecare participant a fost rugat să scrie imediat, ca și cum stiloul nu s-ar desprinde niciodată de hârtie și să suspende orice formă de judecată asupra stilului, ortografiei sau vocabularului ales pe toată durata sesiunii.

Rezultatele acestei prime observații au fost promițătoare, întrucât numărul de vizite medicale solicitate de studenții din a doua grupă de scriitori - numărul monitorizat în lunile premergătoare și după sesiunile de narațiune - cunoscuse o scădere semnificativă statistic. Cercetătorii au emis ipoteza că la subiecții care povestiseră, pe lângă fapte, emoțiile asociate traumei, tulburările de natură psihosomatică au fost oarecum reduse.

A început astfel un lung șir de cercetări care au evidențiat, printre multe, aceste efecte ale scrierii autobiografice: prevenirea tulburărilor psihosomatice, reducerea simptomelor intruzive și evitative ale tulburării de stres post-traumatic, creșterea apărării imune, îmbunătățirea stării de spirit în perioada lungă. Mai mult, scrisul ne permite să re-atribuim semnificații unor evenimente importante din viață și să relocam momentele și emoțiile dureroase din trecut.

Utilizări și funcții ale scrisului în terapia strategică scurtă. Scrie pe canal
Când simți o furie puternică sau o durere profundă, narațiunea îți permite să creezi banca care aduce cursul corect fluxului de emoții. Este cazul trădărilor, despărțirilor, dezamăgirilor relaționale, profesionale și familiale. Chiar și elaborarea unei doliu, în timp util - pentru a nu împiedica cursul firesc al unei evoluții emoționale legitime și necesare - poate fi ajutată de folosirea unor tehnici de scriere.

Scrie pentru a gestiona anxietatea
Unele forme de anxietate pot fi gestionate prin scris: în special, terapia strategică scurtă folosește ceea ce se numește „jurnal de bord” în tratamentul atacurilor de panică. Persoana este rugată să completeze un formular special chiar în momentul atacului; în acest fel acţiunea de a scrie eliberează subiectul de controlul disfuncţional al stării sale psihofiziologice şi permite simptomelor anxioase să revină la parametri acceptabili. Acest lucru se întâmplă datorită acelor câteva minute de concentrare petrecute în îndeplinirea unei sarcini specifice.

Scrie pentru a depăși trauma
În tratamentul tulburării de stres post-traumatic, folosirea scrisului este sugerată prin ridicarea persoanei la „regizorul” unui film pe care de mult timp nu l-a putut viziona. În rolul naratorului, el va putea selecta personal scenele și faptele de spus, amintindu-și – în fiecare seară – să adauge detalii propriei povești.

Această tehnică produce unele efecte importante precum cel de exteriorizare, adică scoaterea la iveală a ceea ce a fost prins în sentimentul persoanei. Datorită integrării dintre amintirile senzoriale și cele emoționale, narațiunea traumei reconectează anumite zone ale creierului și repetarea acestui exercițiu în fiecare seară ajută la o adaptare la conținutul traumatic care slăbește încărcătura emoțională. În fine, încheierea filmului în toate detaliile sale vă permite să relocați trauma din trecut ca într-un adevărat rit de trecere.

Persoana depășește astfel momentul în care, în încercarea de a nu retrăi trauma, a fost cufundată și blocată într-un nisip mișcător format din flashback-uri, coșmaruri și evitări patologice.

Scrierea pentru a submina mecanismele mentale disfuncționale
Multe dintre indicațiile care în terapia strategică pe scurt sunt orientate spre deblocarea unor mecanisme disfuncționale, sunt prescrise în formă scrisă. Scrisul este o acțiune concretă și ceea ce este tangibil este adesea mai incisiv și mai semnificativ, tot în vederea învățării care duce la schimbarea terapeutică.

În concluzie, este bine să ne amintim cât de mult acțiunea scrisului necesită o creativitate constitutivă care să ne activeze conexiunile neuronale și procese atât de intime și profunde ale căror efecte benefice nu ar trebui să trezească surpriză.
După cum a susținut Max Frisch: „A scrie înseamnă a citi în sineMatei 22:21

Dr. Cristina Di Loreto (Psihoterapeut și Cercetător Oficial al Centrului de Terapie Strategică)

Bibliografie:
Cagnoni F., Milanese R. (2009) Schimbarea trecutului. Depășirea experiențelor traumatice cu terapia strategică. Ponte alle Grazie, Milano.
Pennebaker JW, Kiecolt-Glaser J. E Glaser R. (1988), Disclosure of traumas and immune function: Health implications for psychotherapy, „Journal of Consulting and Clinical Psychology”, 56, 239-245.
Pennebaker, JW și Susman, JR (1988). Dezvăluirea traumelor și a proceselor psihosomatice. Social Science & Medicine, 26, 327-332.
Petrie K., Booth R., Pennebaker JW, Davison KP și Thomas MG (1995), Disclosure of trauma and immune response to a hepatitis B vaccination program, „Journal of Consulting and Clinical Psychology”, 63, 787–792.