False mituri alimentare: înșelăciuni de marketing

(Mulți oameni cred că gândesc, dar în realitate doar își rearanjează prejudecățile)
William James

Mâncatul ar trebui să fie un act natural, cum ar fi mișcarea sau respirația. Cu toate acestea, niciodată până acum nu ne bazam pe manuale, dieteticieni, nutriționiști, site-uri de internet pentru a învăța cum să facem ceva ce strămoșii noștri au făcut spontan timp de milioane de ani.

Cu toate acestea, în ciudaatenție enormă dedicată nutriției, sectorul alimentar rămâne enorm de confuz și contradictoriu. Practic, în fiecare zi apare o nouă dietă „miraculoasă”, care promite frumusețe, sănătate și greutate, rapid și fără efort, în timp ce cercetarea științifică decurge încet și laborios, generând mai multe îndoieli decât certitudini.

În această confuzie, se nasc și se mențin mituri false, călăuzite cu pricepere de industria alimentară, care, ca toate industriile, ține mai mult de profitul său decât de sănătatea noastră.

Mitul fals prin excelență este „pentru a slăbi trebuie să mănânc mai puțin și să mă mișc mai mult”, bazat pe celebra ipoteză a „numărării caloriilor”, care consideră corpul ca pe o cântar cu două tavi. Pe una găsim caloriile care vin odată cu mâncarea și pe cealaltă pe cele care ies cu activitatea fizică.

Echilibrul greutății (și probabil al sănătății) va fi obținut doar prin echivalarea exactă a acestor două cantități, o întreprindere infinit de complexă și sincer imposibilă.

De fapt, soarta caloriilor, sau mai degrabă a nutrienților pe care le luăm este decisă de organism în funcție de multiplele nevoi ale momentului:
reînnoiește și repară țesuturile, sintetizează hormoni și anticorpi, mențin temperatura, crește, combate infecțiile, digeră, gândește și multe alte funcții, toate reglementate intern și absolut în afara controlului nostru.

Organismul nostru, a evoluat pentru a rezista în circumstanțe nefavorabile, reglează apetitul, consumul și greutatea adoptând o logică a supraviețuirii. In conditii de carenta, precum in timpul unei diete hipocalorice, va reactiona prin incetinirea consumului si activarea mecanismelor de urgenta: foamea creste, energia scade, devine iritabil, sacrifica masa slaba etc.

Si cum un cactus însetat în deșert, organismul se pregateste sa absoarba si sa acumuleze toate caloriile care intra, ducand la recuperarea prompta a greutatii (cu dobanda) imediat ce dieta este oprita; mai mult, cu fiecare dietă săracă în calorii, organismul „învață” să facă față restricției ulterioare, păstrând greutatea și grăsimea într-un mod din ce în ce mai eficient și mai eficient.

Așa se face că dietele repetate sărace în calorii devin o cauză importantă a supraponderală: încercarea de soluție de faliment care complică problema și o menține în timp.

O consecință directă a falsului mit al caloriilor este diabolicul fals mit că „pentru a slăbi ai nevoie doar de puțină voință”, cea necesară pentru a te mulțumi zi de zi cu o salată simplă sau cu un borcan de iaurt degresat. Totuși, întrucât, în fața unei deficiențe energetice, organismul reacționează prompt crescând foamea și reducând consumul, în ciuda sacrificiilor, slăbirea mult dorită încetinește progresiv până când se oprește cu totul.

Dacă vom continua această „luptă de brațe” cu metabolismul nostru, mai devreme sau mai târziu „voința” va fi sortită să cedeze și, obosiți, descurajați și înfometați, ne vom lua înapoi toată greutatea cu interese. Și mai dăunător este însă efectul psihologic al acestui mit fals.

Neglijând complet enorma valoare psiho-emoțională pe care o are mâncarea în societatea noastră de bunăstare, dieta restrictivă intră în conflict cu o emoție fundamentală legată de mâncare, plăcerea: plăcerea de a mânca bună, de a fi împreună, de convivialitate.

Totuși, așa cum a spus Sfântul Augustin:nimeni nu poate trăi fără plăcere„Iar sacrificiul prelungit impus de dietă va avea ca rezultat, mai devreme sau mai târziu, o pierdere a controlului, însoțită inevitabil de sentimente enorme de vinovăție.pretenții nutriționale excesiv de stricte.

Controlul obsesiv al alimentelor și paradoxul încercării de a controla care te face să pierzi controlul, dacă se repetă în timp, ne modifică profund relația cu alimentele și pot duce în unele cazuri la o tulburare de alimentație, precum bulimia și alimentația excesivă.

Întrucât, parafrazându-l pe Oscar Wilde „singura modalitate de a depăși o tentație este să cedezi în ea”, în loc să se stabilească o remorchere nebună între voință și senzații și emoții, este necesar să se includă mici abateri, pierderi mici de control programate care protejează împotriva pierderilor mari de control.

După cum a exprimat Giorgio Nardone, în fața unei plăceri "daca ii permiti poti renunta la el, daca nu ii dai voie va fi indispensabil". Menținerea unei alimentații echilibrate, înțeles în sensul originar al termenului, adică „stil de viață”, nu poate depinde așadar niciodată de un efort voluntar, ci de o cunoaștere profundă și de respect pentru fiziologia și psihologia noastră, pentru că, în cuvintele lui Epicur, „natura nu trebuie forțată, ci convinsă”.

Dr. Roberta Milanese și Dr. Simona Milanese
(Psihoterapeuți, profesori și cercetători oficiali ai Centrului de Terapie Strategică)

Bibliografie
Milanese R., Milanese S. (2019), Nutriție: mituri false și înșelăciuni de marketing, Alpi, Italia
Nardone G. (2007), Dieta paradoxală, Ponte alle Grazie, Milano.