Gestionați reacțiile psihice la terorism

Din păcate, știrile despre atacuri teroriste devin din ce în ce mai dese și actuale, doar readuceți mintea la câteva zile în urmă pentru a vedea sub ochii noștri masacrul de la concertul de la Manchester și atacul de pe Podul Londrei.

În fiecare zi trăim acum cu teama de a auzi știri despre noi atacuri și să ne confruntăm cu viața de zi cu zi este uneori grea, chiar provocatoare în unele cazuri reacții de panică chiar și în situații odinioară trăite ca neutre, ca în cazul alarmei false cu bombă din Torino noastră, unde un stimul cu adevărat inofensiv a provocat panică în mulțime provocând numeroase răniri.

Ne confruntăm cu un război în care inamicul este „printre noi”, adesea integrat în societatea noastră, născut și crescut în Europa noastră, deloc ușor de identificat și toate acestea nu fac decât să ne sporească sentimentul de neputință, teamă și pierdere. Tocmai pe această caracteristică se bazează terorismul, precum și în mod clar pe imprevizibilitatea atacurilor.

În ultimii ani am fost din ce în ce mai expuși la astfel de evenimente și asta ne face să experimentăm unul senzație înspăimântătoare de pierdere a controlului, într-o societate în care în schimb căutarea controlului aproape total este urmărită la cele mai înalte niveluri;

la urma urmei, siguranța de a putea controla realitatea a fost întotdeauna în centrul nevoilor ființei umane, tocmai în virtutea faptului că ceea ce nu putem controla creează anxietate și teamă. Folosind cuvintele lui Popper „Omul se naște cu tendința de a căuta regularitate în succesiunea evenimentelor care îl înconjoară și îl implică”.

Ca să nu mai vorbim de cei care au trăit astfel de evenimente groaznice de aproape și au scăpat în mod miraculos nevătămați; în aceste cazuri sentimentele de furie, durere și frică pot fi foarte importante și invalidante. Ne trezim sa traim din ce in ce mai mult intr-o „realitate blindata”, in care cele care inainte erau pentru noi toti momente de agrement sau pur si simplu momente de viata, astazi se dovedesc a fi situatii super protejate (sau cel putin considerate ca atare), unde prezența în masă a forțelor armate și a controalelor, pe de o parte, ne liniștește enorm, dar, pe de altă parte, nu face altceva decât confirma mintea noastra pericolul potențial al situației în care ne aflăm.

Dar cum ne putem gestiona adaptativ reacțiile la aceste evenimente teribile dacă am fost implicați în ele sau dacă simplul gând că le-am văzut ne frământă și ne limitează? La nivel strategic, putem da indicații generale de importanță primordială:

• Evita evitarea: când, din păcate, suntem loviți într-un mod imprevizibil de evenimente atât de puternice sau le trăim prin televiziune și știrile jurnalistice, ceea ce ne vine adesea firesc să punem în practică (ceea ce în domeniul strategic este definit ca o încercare de soluție) este să evita situatiile pe care le consideram riscante. De exemplu, putem începe să renunțăm la călătorii, să evităm locurile aglomerate, concertele, creând astfel o situație protectoare pentru noi în acest moment dar care în realitate nu face altceva decât să ne sporească sentimentul de frică și angoasă pe termen lung.
  Prima evitare nu face altceva decât să deschidă calea evitărilor ulterioare, până când viața noastră va fi cu adevărat invalidată și, mai mult, ajungând să urmeze însăși logica pe care se bazează terorismul (răspândirea terorii în oameni și nu ne lăsa să trăim în mod liber).

• Face față fricii: frica privită în față devine curaj, frica evitată devine frică de panică. După astfel de evenimente, una dintre posibilele reacții este să te blochezi de frică și să nu te confrunți din cauza fricii de a fi din nou bolnav. Dar, în acest caz, trucul constă în a-ți permite un spațiu zilnic în care să poți experimenta toată frica trăită, să privești inamicul în față pentru a câștiga bătălia și astfel să poți experimenta ceea ce numim „efectul paradoxului”, deci cu atât mai mult. Îmi spun temerile cu cât acestea dispar, sau ating fantoma pentru a o vedea dispărând. Cu alte cuvinte, se folosește vechea stratagemă „stingerea focului prin adăugarea de lemne”, cu cât hrănesc mai mult frica, cu atât mintea refuză mai mult să o facă și organismul meu inhibă orice reacție psihosomatică de excitare și se relaxează, ca prin magie. .
• Răsfățați-vă cu durerea: durerea resimțită pentru pierderea unei persoane dragi sau pentru că am trăit o situație riscantă pentru viața noastră poate fi foarte puternică și aproape insuportabilă. Persoana foarte des ar dori să o anuleze, să o evite, să se prefacă că nu o aude, dar făcând acest lucru nu face altceva decât să-i prelungească durata și să-i mărească intensitatea.
  În cuvintele lui Robert Frost "daca vrei sa iesi trebuie sa treci prin asta„, Adică este necesar să ne scufundăm zilnic în durerea trăită, să îi acordăm un spațiu precis, să ne asigurăm că poate curge, decanta, atenua.
  O călătorie uneori foarte dureroasă, dar necesară, pentru a ne asigura că mintea noastră nu rămâne „înghețată”, blocată în acea situație, și poate în schimb să meargă mai departe, să depășească trauma, să ne depărtăm treptat de ea. Numai așa prezentul poate reveni la a fi trăit senin și putem uneori să ieșim din el și mai puternici decât înainte.
• Canalizează furia: furia este, de asemenea, o emoție foarte frecventă în legătură cu evenimentele teroriste. Furie pentru oamenii care au fost victime, mânie față de atacatorii a căror logică nu o înțelegem, mânie chiar și doar pentru că nu ne mai simțim liberi să ne trăim viața de zi cu zi. Furia resimțită poate fi uneori invalidantă și poate duce la rezultate negative, dar, dimpotrivă, poate fi o pârghie puternică de schimbare, care, dacă este bine canalizată, ne poate conduce să ne îmbunătățim. Este deci necesar să se scurgă mânia resimțită, să se dea o ieșire acestei emoții uneori perturbatoare, pentru a recăpăta controlul și a ieși mai bine.

Traumele și rănile pentru fiecare dintre noi, precum și modul în care oamenii reacționează la astfel de evenimente, sunt un fel de provocare cognitivă. Rezultatele acestor situații traumatice pot varia, de fapt, de la diferite tipuri de tulburări (cele mai frecvente sunt tulburarea de panică și tulburarea de stres post-traumatic, care necesită protocoale de tratament terapeutic diferite), până la revenirea la normalitate, până la o creștere a aptitudini si siguranta personala.

Adesea în acest din urmă caz ​​vorbim de rezistență, dar din punctul nostru de vedere în acest caz există un pas înainte, în care rezistența devine rezistență, adică persoana nu doar rezistă șocurilor vieții, ci chiar iese mai mult din ea. puternic și cu un echilibru adaptativ mai bun.

Gestionarea sau depășirea unei dificultăți nu evoluează întotdeauna într-o cale de dezvoltare, unii oameni pot rămâne blocați în frică sau prinși în furie și durere; diferența se numește reziliență. Cu alte cuvinte, capacitatea de a rezista unui eveniment critic ne face rezistenti, dar capacitatea de a folosi energia negativa care ne-a coplesit pentru a o transforma in noua energie vitala ne face rezistenti.

Vestea pozitivă este că această caracteristică importantă pe care nu toți indivizii par să o aibă nu este moștenită la naștere: se poate deveni rezistent datorită combinației de caracteristici personale și specificul contextului, care, combinate împreună, o produc.

Reziliența apare din ceea ce numim „flexibilitate adaptivă”, adică capacitatea de a accepta fragilitatea și emoțiile trăite, trecând dincolo de gândirea rațională liniară și adoptând logici neordonate care ne permit să ne facem moale și să evităm ruperea (Nardone, 2013). .

În concluzie, vrem să reluăm cuvintele lui Martin Luther King "este posibil să nu fii responsabil pentru situația în care te afli, dar vei deveni responsabil dacă nu faci nimic pentru a o schimba".

Dr. Francesca Luzzi (Psiholog-Psihoterapeut Oficial al Centrului de Terapie Strategică)

Bibliografie:
Amaut, M. (2003). La Resilience: Surmonter le traumatismes.Paris: Nathan Université.
Cagnoni F., Milanese R. (2009), Schimbând trecutul. Ponte alle Grazie, Milano.
Casula, C. (2012). Puterea vulnerabilității: Folosirea rezilienței pentru a depăși adversitatea. Franco Angeli, Milano.
Cyrulnik, B., Malaguti, E. (eds) (2005). Construirea rezilienței. Reorganizarea pozitivă a vieții și crearea de legături semnificative. Erickson, Trento.
Meringolo P., Chiodini M. (2016) Fie ca lacrimile să devină mărgăritare. Ponte alle Grazie, Milano.
Nardone, G. (2003). Călărește-ți propriul tigru. Ponte alle Grazie, Milano.
Nardone G. (2007), Ochii schimbați ating inima. Ponte alle Grazie, Milano.
Nardone, G., Balbi, E. (2008). Navigați pe mare fără a cunoaște cerul. Ponte alle Grazie, Milano.
Nardone, G. (2009). Rezolvarea strategică a problemelor de buzunarPonte alle Grazie, Milano.
Nardone G. (2013), Psihotrap, Ponte alle Grazie, Milano.
Watzlawick P., Beavin J., Jackson DD (1971), Pragmatica comunicării umane. Astrolabul, Roma.
Watzlawick P., Nardone G. (editat de) (1997), Terapie strategică scurtă. Editura Raffaello Cortina, Milano.
Trabucchi P. (2007), Rezist deci sunt, Corbaccio, Milano.